NBCC România își mărește echipa!

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Dacă îți place să fii un sprijin pentru ceilalți și să faci lucrurile să se întâmple, aplică acum la poziția de asistent administrativ. Căutăm un/o coleg(ă) motivat(ă) să învețe și să se dezvolte pe termen lung, cu abilități administrative.

Colegul/colega noastră va oferi suport administrativ pentru activităţile biroului NBCC Romania, full-time, în oficiul din București (campusul Facultății de Drept, Universitatea din București).

Responsabilitățile postului implică suportul administrativ în:

  • menținerea relațiilor cu persoanele certificate, cursanții, furnizori de training, partenerii, persoanele interesate de serviciile și produsele NBCC România;
  • organizare de evenimente: conferințe, workshop-uri, training-uri, mese rotunde etc.;
  • administrarea procesului de certificare şi recertificare;
  • activitatea de marketing și PR: actualizarea website-ului și a conturilor de social media, newsletter, promovarea serviciilor în mediul online;
  • suport administrativ în operațiunile financiar-contabile;
  • administrarea bibliotecii NBCC România;
  • aprovizionarea cu produsele necesare activității biroului: consumabile, produse de protocol etc.;
  • implementarea procedurilor aferente sistemului de management al calității (ISO 9001);
  • deplasări ocazionale în București pentru îndeplinirea sarcinilor;
  • corespondență, arhivare, raportări, baze de date, redactare de documente etc.

Beneficiile postului:

  • mediu de lucru internațional;
  • oportunități de interacțiune cu profesioniști în domeniul consilierii;
  • stabilitate financiară;
  • dezvoltare personală și profesională, oportunități de învățare și avansare.

Candidatul ideal:

  • este eficient în operarea cu pachetul Microsoft Office (Word, Excel, Outlook) și în lucrul cu echipamentele de birou;
  • capabil să se automotiveze pentru a finaliza sarcini de rutină ce presupun atenție la detalii;
  • atitudine proactivă, focalizată pe găsirea de soluții și rezolvarea problemelor;
  • bune abilități de organizare;
  • integritate, diplomație;
  • adaptabilitate și flexibilitate;
  • orientare către rezultate și către clienți;
  • cunoașterea limbii engleze reprezintă un avantaj;
  • interesul pentru domeniul consilierii (profesiilor de sprijin) constituie un avantaj.

Dacă ești interesat(ă) de această oportunitate, așteptăm CV-ul și scrisoarea ta de intenție pe adresa sirbu@nbcc.ro, până la data de 15.04.2017.